Teodor Baconschi

Într-o analiză recentă, dl Dragoș Paul Aligică susține că reformiștii sunt întotdeauna minoritari și că reprezentanții lor din Romania s-au rupt de realitate (fiindcă nu văd că majoritatea e antireformistă).

Sunt de acord cu diagnosticul. Dar nu și cu soluția dlui Aligică. Domnia sa cere (foarte corect) o repliere pe dreapta, dar așteaptă Marele Lider încă absent. Dacă reformele au devenit posibile sub pavăza crizei și la impulsul lui Traian Băsescu, validarea lor durabilă trebuie să ne scape de complexul liderului mesianic. Capacitatea de a coagula o dreaptă matură depinde – acum – de implicarea gulerelor albe. Nu de Marele Lider (fabricat in vitro sau autoproclamat). Dacă această trezire la realitate a elitei proactive nu se va produce în lunile următoare, atunci majoritatea antireformistă a USL va reuși să anuleze tot ce s-a început în materie de reformă (justiție, educație, piața muncii, disciplină financiară, sănătate, și chiar mentalități).

Minoritatea lucidă a națiunii are de trecut un examen capital: să nu mai aștepte miracole cu un singur autor, să demonstreze solidaritate și să intre efectiv în acțiune politică. Personal, am făcut acest pas.

De la instalarea prin rapt parlamentar a guvernului USL, “revoluția” din Piața Universității a triumfat. Protestele “spontane” au încetat ca prin minune. Toate problemele sociale reclamate de indignații maratoniști – ca și problemele lor personale – și-au găsit subit rezolvarea. Totul e OK.
“Oamenii” – cum ii numea generic Antena 3 – au înțeles ca guvernul socialist are o singură misiune, o singura grijă, un singur obiectiv: ca lor sa le fie bine, tot mai bine. Nu de mâine sau de la toamna, ci imediat.

Domnule Mang, demisionați ! Nici la plagiat nu vă pricepeți, de vreme ce ați tras seva dintr-o sursa eronată. Serios, la Oradea v-au ieșit pasiențele, dar în fruntea Educației Naționale, pe jilțul lui Spiru Haret, nu aveți loc. Fiți om de înțeles. Dați executivului USL șansa de a-i păcăli pe unii români măcar câteva săptămâni.

E adevărat, Cabinetul din care faceți parte s-a născut din furtul muncii altora. Și din furt de parlamentari. Dar asta e politica în România, cel puțin deocamdată. Dumneavoastră, ca om de știință, vă raportați la standarde mai înalte…

Am participat azi la reuniunea de lansare a candidaților pentru alegerile locale din 10 iunie 2012 și mi s-au impus câteva evidențe: prima e că mobilizarea s-a produs (sala Polivalentă plină ochi). Apoi, că spiritul de echipă e în plină refacere și va funcționa corect. În fine, că toți cei care au rezistat în partid, după aceste luni marcate de succesive dezertări oportuniste, sunt și cei care vor asigura viitorul PDL.

PDL nu e perfect, din două motive: pe de o parte, a crescut mai ales prin neobișnuita serie de victorii aduse la cheie de Traian Băsescu. Sub crinolina acestor succese politice s-au strecurat tot soiul de nechemați, pe care partidul i-a acceptat prea ușor (și care, ca orice paraziți, pleacă acum spre alte zări). Pe de altă parte, am prins guvernarea pe vârf de criză economică (astfel încât, deși am realizat multe lucruri vitale pentru Romania, ne-am erodat  popularitatea, mai ales sub tirul propagandistic al Antenelor lui Felix).

Sigur că e nevoie de resurse proaspete (a fost de față și MRU…) așa cum e nevoie de un contract politic nou între PDL și clasa de mijloc. Deschiderea partidului către personalități atrase de politica dreptei va continua fără doar și poate. Deocamdată, ne concentrăm pe campania de la alegerile locale: test electoral direct, dar și izvor de speranță în fața urgiei de resentiment numite USL.

Prima zi în Opoziție e foarte propice reflecției care pregătește reacția pe termen mediu și lung. PDL are ocazia de a reveni la principii și valori pe care le-a cam neglijat, uneori, în numele “pragmatismului” și sub teribila presiune a guvernării în vremuri de criză. Cum orice abuz e posibil în imperiul lui Voiculescu, Vântu & co,  frontul mediatic al mogulilor antireformatori se va comuta pe laude nesfârșite la adresa guvernului Ponta.

În aceste condiții, PDL are două cuvinte cheie: unitate și reconstructie. Obiectivul de etapă rămâne, desigur, un cât mai robust rezultat la proximele alegeri locale. După luna iunie, va trebui să lansăm un proiect de coagulare a forțelor de dreapta, vechi și noi. Porțile acestei construcții vor fi obligatoriu deschise către toate personalitățile publice dedicate dreptei, adică libertății de a întreprinde și solidarității de merit.

Lovitura parlamentară din 27 aprilie nu ține loc de alegeri. S-a lucrat doar prin “stimularea” oportuniștilor. În plus, așteptările enorme generate de populismul USL vor fi sau infirmate (cu rapida erodare a guvernului Ponta) sau realizate artificial (cu riscul derapajului macroeconomic). Reformele vor fi stopate. Manipularea se va extinde. Justiția va primi iarăși un căluș în gură. Până la toamnă, cabinetul roșu-galben va face situația albastră – evident, nu spre binele României, ci spre garantarea unui amplu proces de restaurație.

În aceste împrejurări dificile, PDL nu are voie să aștepte, crezând că va reveni de la sine pe val. E nevoie de figuri credibile, de o altă abordare a dialogului cu electoratul de dreapta și de o analiză internă care să evite, pe viitor, erorile (intenționate sau nu) ale trecutului.

Am intrat în purgatoriu. Văd aici condiția unei renașteri.

În dialog cu Ioana Lupea și Mircea Marian, am vorbit aseară despre traseism, acest spectacol dizgrațios și imoral, capabil să discrediteze însăși ideea de democrație. Devine evident că în viitoarea legislatură avem nevoie de reguli ferme împotriva migrației politice, care să garanteze că aleșii practică o politică de programe și valori, îndeplinind până la capăt mandatul primit de la cetățeni.

Deși a fragilizat majoritatea parlamentară, a multiplicat gesticulația și moțiunile, nu cred totuși că USL este pregătită de guvernare. Nu s-au înțeles pe algoritm sau pe prioritățile legislative, nu au prezentat națiunii un program și un guvern alternativ credibil, așa că bănuiesc că își asumă în continuare opoziția vocală și sterilă.

Discuția a glisat, previzibil, de la actualitatea internă la cea externă. Am vorbit despre alegerile din Hexagon, unde o eventuală (dar nu inevitabilă) alegere a lui François Hollande nu are cum să schimbe relația strategică dintre România și Franța. În paranteză fie spus (mai mult nici nu merită), diatriba adjectivală în care s-a lansat dl Ponta la adresa lui Nicolas Sarkozy demonstrează potențialul diplomatic al celui care, din fericire, ba nu vrea, ba nu poate să devină primul ministru al României.