După ce ani de zile și-a etalat figura uzată exclusiv pe ecranele bătrânei Securități, Crin Antonescu a trecut în sfârșit la fapte. Mă rog, nu direct – asta ar fi cerut prea mult curaj –, ci prin interpuși, simpatizanți ai ordinii noi pe care ne-o pregătesc locotenenții și caporalii lui Ion Iliescu. Alături de copilotul său Ponta, a lansat un apel la manifestații pentru suspendarea Președintelui “în stradă” și răsturnarea guvernării PDL.
Acțiunea a culminat ieri seară în centrul Bucureștiului. Ca la Londra vara trecută, vajnicii suporteri ai democrației de macadam au spart, incendiat, bătut și au aruncat cu piatră cubică. Nu știu dacă au dus democrația până la capăt, furând plasme pentru a putea urmări mai confortabil analizele atât de fine ale tonomatelor de serviciu.
Să fi declanșat soarta SMURD toate aceste nobile pasiuni stradal-televizive? Sau doar carisma domnilor Antonescu și Ponta? Sau poate exasperarea galeriilor fotbalistice a fost stârnită de dictatura PDL?
Habar n-am. Știu însă că un lucru devine din ce în ce mai clar pentru toți românii de bine. A început încleștarea pe viață și pe moarte între forțele trecutului și proiectul unei noi Românii. Opoziția și-a activat în sfârșit întreg arsenalul moștenit de la Ana Pauker, Teo, Luca și Dej: derbedei înarmați, dezinformare, propaganda urii.
Ne acuză că vom fura alegerile doar pentru că vrem ca românii să voteze, în diaspora și acasă. Ce vor ei, în schimb, e ca o populație imbecilizată de televiziuni, înfricoșată de scenarii apocaliptice mereu dezmințite de realitate și, mai nou, de bătăușii scoși pe străzi, să aleagă în locul reformei Statului retorica urii și neputinței ridicată la nivel de program politic.
Anul care începe va fi crucial pentru România. Opțiunea e simplă: reformă, responsabilitate, siguranță sau regres, populism, domnia bâtei. Alegerea o va face însă România vrednică, România care muncește, România însetată de viitor, nu mahalaua violentă și ineptă încolonată, ca minerii odinioară, în spatele moștenitorilor Securității.
16 ianuarie 2012 la 13:36
Eu nu am fost ieri în București în schimb am fost la Londra în August 2011. Dacă a fost la fel, așa cum spuneți, atunci sper ca guvernul din care faceți parte să ia aceleași măsuri care le-a luat guvernul conservator Cameron:
- 900 de arestări
- 450 de condamnări
- 2 tineri condamnați la 4 ani de închisoare pentru instigare la violență pe facebook (în prezent își ispășesc condamnarea)
- 1 copil de 15 ani condamnat (David Cameron spunea: ”cine este suficient de matur să facă infracțiuni, este suficient de matur să suport consecințele)
Transmiteți vă rog premierului Boc, un ardelean de-al meu, cumsecade, pe care eu îl simpatizez, că a sosit momentul să-și dea jos trandafirul de la rever și să reprezinte electoratu de dreapta care l-a votat.
Aștept să văd arestați indivizii care au spart magazine și au participat la violențe. Acestora, acolo unde este cazul, pe lângă cercetarea penală trebuie să li se sisteze orice formă de ajutor social. Nu este admisibil să distrugi proprietatea celor ce te întrețin.
Aștept să văd trimiși în judecată jurnaliști, prezentatori TV, directori de posturi TV și politicieni care au incitat la violență prin diverse canale media (Miliband nu a scos o vorba in August 2011)
Aștept să văd arestați și trimiși în judecată indivizi ce au incitat la violență pe rețelele de socializare.
16 ianuarie 2012 la 17:24
Sunt total de acord sa-i aresteze pe acei huligani care au spart magazine si au distrus .Acestia sunt doar anarhisti. Dar ma intreb:nu ar fi trebuit sa fie arestati pana acum toti cei care ne-au distrus tara ,(ex.flota,Bancorex.FNI,resurse naturale,etc…..lista e prea lunga)?Acestia din urma ce sunt?
24 ianuarie 2012 la 23:51
În legătură cu „distrusul țării” aș dori să fac o precizare, și anume că astfel de termeni sunt apanajul PSD-ului (în mod ironic, ei sunt cei care au furat mult…). Cu toate acestea nu ascund că privatizările și vânzările (deși neapărat necesare) trebuiau gândite mai bine, astfel încât să iasă și statul în avantaj. Totuși, întrebați de arestat… cine să aresteze pe cine? Ei sunt clasa politică. Eu, decât să mă îndrept în direcția asta, prefer o reformă structurală a statului, care să asigure printre altele formarea unei noi clase politice și descurajarea eficace a corupților măcar de acum încolo. Cu timpul, schimbarea va veni.
16 ianuarie 2012 la 14:57
Guvernul trebuie sa arate responsabilitate si fermitate in pedepsirea celor ce au incercat sa arunce din nou tara in haos, pentru poftele lor mari de putere. Si aceasta din respect pentru milioanele de romani care nu sunt ca ei si care trudesc din greu pentru fiecare lucru din aceasta tara. Durerea cea mare a opozitiei sunt de fapt realizarile acestui guvern care le fac inaccesibil drumul lor spre putere. Daca oamenii nu ar fi inteles ca grutatile lor sunt si ale tarii, cu siguranta ca in strada erau milioane de romani , raportandu-ne la suferintele prin care ei trec, dar numai omul sarac intelege ca impotriva saraciei lupta este grea si de lunga durata. Pentru acesti oameni cinstiti si cu bun simt, care au dreptul la un protest corect, trebuie sa se faca dreptate si sa fie adusi in fata legii cei vinovati.
16 ianuarie 2012 la 16:06
Felicitari domnule Baconschi pentru articol, Liga pentru presedinte va sustine opiniile si va continua lupta pentru ca domnul presedinte Basescu sa ramana in fruntea romanilor.
16 ianuarie 2012 la 16:25
“[...] o populație imbecilizată de televiziuni, înfricoșată de scenarii apocaliptice mereu dezmințite de realitate și, mai nou, de bătăușii scoși pe străzi, să aleagă în locul reformei Statului retorica urii și neputinței ridicată la nivel de program politic.”
Şi eu, ca şi dumneavoastră, intru constant în relaţie de dialog (măcar “întrebare şi răspuns”) cu unii din cei care au apărut printre manifestanţii prezentaţi ca fiind “imbecili ai televiziunilor”. Nu au cultura intelectuală spre a fi asemenea parlamentarilor, primilor-miniştri sau preşedinţi portocalii, roşii, verzi ori curcubeu, dar va asigur ca toţi au suflet! Generaţi ideea că mai corect este să extermini decât să-ţi asumi răspunderea înţelegerii şi vindecării acestora. Este doar mai uşor şi poate mai plăcut pentru cel rău, urâcios şi mândru, dar pentru cel care îşi asumă cu dragoste de om şi de ţară răspunderea conducerii înseamnă crimă! De la domnia voastră mă aştept să cunoaşteţi şi spre faptă, nu doar spre cuvântare demagogică, diferenţa dintre Dumnezeu şi mamona!
Dincolo de această imagine, a unei mase de imbecili, credeţi că există măcar un politician în România ce mai poate vedea pe stradă, într-o zi obişnuită, şi oameni cu suflet, domnule Baconschi? Oameni care plâng datorită durerii produsă de neputinţa propriei lor existenţe robită de… neputinţa elitelor(!!!) de a fi români liberi. Citatul de mai sus vă arată ca un vaşnic luptător cu opoziţia, dar eu am nevoie, acum, de Baconschi Teodor, un român ce poartă şi înţelege binecuvântarea ce a primit de la Dumnezeu, de a reprezenta şi a conduce o parte din greutatea existenţei României. Probabil însă, după uşurinţa cu care ataşaţi etichete, vă doriţi mai mult să mă stăpâniţi (spre a mă vinde cu preţ, poate) decât să mă înţelegeţi! Trăim în ţări (poate şi în lumi) diferite, domnule Baconschi!
Cu lacrimă în suflet, un simplu român, sau poate un alt imbecil; domnia voastră credeţi ce vreţi! Eu mi-am îndeplinit partea mea de contract! Puteţi afirma, în nume propriu, acelaşi lucru?
19 ianuarie 2012 la 21:07
Subscriu cuvintelor dumneavoastra. Imi pare rau ca si de aceasta data inteligenta superioara si acumularea cultura ale domnului Baconschi mai degraba ii frustreaza intelegerea situatiei, desi nu ma indoiesc cu privire la bunele sale intentii! Chiar daca nu se regaseste sincer in aceste dihotomii “politoide” facile pe care prea mestesugit le-a pus in cuvinte (mi se pare doar mie cam artificial “nervul” cu care scrie?), societatea civila cu care fusese insarcinat sa dialogheze deja l-a taxat public pentru ostentarea dispretului sau de intelectual obosit de situatie! Pacat pentru aceste ratari!
16 ianuarie 2012 la 17:12
In 1996 – 1997, polonezii aveau un pib/ cap de locuitor cit al nostru acum. 8.000 de dolari, cu aproximatie. Numai ca, ai naibii, salariile lor erau cu 20, 25% mai mici decit ale noastre. Dupa taiere. Cind produceau cit noi, polonezii chiar au facut foamea si uite unde au ajuns. Da’ ce sa discuti cu USL-ul despre pib?!
16 ianuarie 2012 la 17:56
Felicitari Domnule Baconschi , un comentariu pertinent la care subscriu !!!!!
16 ianuarie 2012 la 18:43
Din partea violentă a mişcărilor de protest de astăzi am învăţat că România are o generaţie tânără care creşte dezrădăcinat de societate şi care, peste numai câţiva ani, ne va tuturor câte o piatră în cap. Aceşti tineri care au aruncat cu pietre nu au nici o urmă de logică în existenţă, ei vor fi lapidatorii României şi nimeni nu va putea să-i oprească.
Din partea paşnică a mişcărilor de protest de astăzi am învăţat că în România este îndeajuns să ai o acţiune violentă ca zona protestului ca să dispară într-un fel de act de iluzionism.
Ştiţi la ce mă gândeam astăzi? Mă gândeam că partidele politice au sute de mii de membrii de partid şi mi-aş dori ca politicienii să nu “fure” protestul unor români care s-au săturat de politicieni, ci să devină şi ei pentru câteva ore simpli cetăţeni care să-şi găsească un loc în care să protesteze prin Bucureşti, parlamentari, primari, consilieri păziţi de jandarmi, exact ca acei oameni de la Piaţa Universităţii. Foarte mulţi dintre protestatarii paşnici au spus, de mai multe ori, că s-au săturat de politică şi că nu doresc să apară pe acolo politicieni. Asta ar trebui să îngrijoreze cu adevărat politicienii şi nu Jos Cutare sau Cutare… Miza creşte, şi dacă războiul politic nu încetează rapid (poate chiar de ordinul zilelor), nu este exclus să avem un fel de punctul 8 de la Timişoara pentru actuala clasă politică. Dacă bunul-simţ nu se instaurează cu rapiditate, dacă partidele vor continua să dea vina unele pe altele într-un război politic generalizat, dacă politicienii nu vor învăţa că, oricare ar fi partidul, cetăţeanul este obligaţia sa şi nu interesul privat, personal sau de grup… se prea poate ca politica să dispară cu totul din România.
16 ianuarie 2012 la 18:47
Acum am vazut ca dvs. sunteti cel desemnat pentru dialogul cu structurile civice. Cum aveti de gand sa dialogati si care sunt structurile civice cu care veti dialoga?
16 ianuarie 2012 la 18:49
ok, unii zic: sa plece basescu. Si … cu cine votam?? NU avem alternativa credibila pt conducere! NU ne va fi mai bine cu nici unul din actuala (si parca eterna) clasa politica, clasa ce ii va contamina si pe cei care vor veni de acum incolo, daca nu ne manifestam impotriva ei! Sa nu protestam numai impotriva lui Basescu (care are probleme grave de comunicare!!! sa-si angajeze PR-isti buni, ca are de unde alege!!!!)! Ci sa protestam impotriva INTREGII clase politice… degeaba vor cere alegeri anticipate, ca NU avem cu cine vota!
Cu: Antonescu?????? Ponta????? Dan Diaconescu (Direct)????… pfff SA FIM SERIOSI… sa nu ne pierdem totusi ratiunea
In concluzie, in mod legitim imi pun intrebarea: EU cu cine votez??????
Imi poate oferi cineva VA ROG! o solutia VIABILA????? Va implor, LUMINATI-MA!
Pana cand gasim raspunsul la intrebarea care ma framanta si nu ma lasa sa dorm in ultimele zile, propun ca aceste proteste (extrem de utile de altfel) sa nu se extinda pana la a cere demisia actualei guvernari (demisie care ar aduce la putere doar alti profitori de duzina), in speranta ca acum au inteles ca:
1. nu suntem dispusi sa acceptam orice ni se impune; nimeni nu le stie pe toate, deci nici cei care ne conduc (sa mai plece urechea si la sugestiile altora, implicati direct in problemele pe care le abordeaza)!
2. Cerem explicatii oneste si transparenta in privinta deciziilor care se iau!
3. Vrem dialog! (ma bucur ca ati inteles si dvoastra asta, dna Vass)
4. (si mai ales) vrem ca austeritatea sa isi faca simtita prezenta si in randul alesilor, pt ca sa nu mai continuam sa traim cu impresia ca se “salveaza” tara NUMAI pe spinarea celor amarati (EX: scaderea salariilor SI guvernantilor, sistarea unor avantaje pe cheltuiala poporului cum ar fi: masinile de serviciu – belgia si italia de acolo au inceput!)
ACTUALEI PUTERI i-as spune asa:
1. Incetati cu jignirile la adresa oamenilor care v-au pus in functii! Gata cu aerele de om superior… pentru ca in calitate de oameni ne sunteti egali, din punct de vedele al locului de munca pe care il detineti ne sunteti ANGAJATi (angajatii poporulunu); acum doar dati dovada decat de limitare si lipsa de educatie!
2. Nu ne mai sfidati! Si asa o ducem destul de greu, ne doare inima ingrozitor cand privim copiii nostrii cum mor de foame, cum privesc cu jind la televizor dorind si altceva decat mamaliga, cartofi sau fasole… cum nu avem cu ce-i imbraca pentru ca sa nu raceasca in drum spre scoala… cata rabdare credeti ca mai avem ca sa va inghitim si pe voi razandu-ne sfidator in nas?
… eu am studiat degeaba 6 ani… pentru ca din salariul pe care il castig abia reusesc sa o duc de la o luna la alta! Si nu lucrez 8 ore pe zi… ci 10, si uneori 14 (multumesc noului COD AL MUNCII), si fara a avea timp cel putin sa-mi strang copiii in brate! Cand sa mai am timp sa-i mai si educ? Ce se va alege de ei? Apoi… vine dl Boc si spune ca nu muncesc!!!!!????? cat de cinic e asta???
O FI CRIZA DE VINA, DAR VOI REVIZUITI-VA ATITUDINEA!!!!!!!!!!!
28 ianuarie 2012 la 18:08
Chiar nu exista inca multi care nu muncesc?
Esti fericita (sau naiva). Cat despre Domnul BOC, care iti spune ca nu muncesti, ma face sa ma intreb daca nu ai dreptate: ai mers degeaba la scoala atatia ani!
Cat despre afirmatia: ” Si nu lucrez 8 ore pe zi… ci 10, si uneori 14″, ma gandesc ca daca nu se trecea la leul nou, erai fericita:-)
Aici e secretul saraciei: munca (atunci cand e) degeaba,
16 ianuarie 2012 la 20:03
Sunt dezgustat de barbaria asa-zisilor demonstranti de ieri seara – tineri cu cagule care arunca caramizi care pot ucide in jandarmii tati de familie ! Din nou ” galeria ” lui Dinamo , derbedei increzuti , twitter-facebook , bani de la tata , care se cred protejati pentru ca Dinamo este in mintea lor inca Militia si Securitatea !
Nu sunt suporter Basescu – PDL dar nu pot accepta asa ceva ! Cum a fost cum nu a fost avem centuri ocolitoare si autostrazi cu acest guvern ( care vor salva vieti si aduce investitii ) , pe cand cu altii se punea in genunchi Puterea doar doar Bechtel sa binevoi sa lucreze ! Sper ca PSD nu va incuraja aceste mineriade , sa ia aminte la exemplul din 1999 , cand PSD a avut responsabilitatea sa-l critice pe infioratorul Cozma si armata lui si nu a incercat sa profite de o situatie de criza !
16 ianuarie 2012 la 21:02
Pacat domnule Baconschi, ma asteptam sa aveti o alta viziune asupra lucrurilor …
Totul s-ar putea rezuma la o singura fraza …
“Va este frica de Dumnezeu ?”
De ce nu iese domnul Basescu in strada, printre oameni ?
Asa cum facea bai de multime, odinioara.
Dumneavoastra de ce nu iesiti ?
Daca va stiti curat, nepatat, de ce nu iesiti printre manifestanti, in centru lor, sa le vorbiti ?
17 ianuarie 2012 la 0:00
Ce se va alege de tara asta?
17 ianuarie 2012 la 0:05
Excelență, îmi permit să vă adresez acest mesaj, în speranța că îl veți considera…
Uneori, cuvintele pot fi mai dure decât bordurile aruncate cu furie, iar indiferența celor care sunt meniți să asculte, poate fi mai rea decât bastoanele dureroase ale jandarmilor… Din nefericire, în România, regula este dată de inversa axiomei de mai sus, în sensul că vorbele sunt insignifiante în comparație cu bordurile, iar bastoanele jandarmilor sunt preferate în detrimentul indiferenței autorităților…
Din nefericire, România prezentului, cu privire la evoluția căreia dumneavoastră aveți un cuvânt greu de spus, nu corespunde idealurilor și valorilor românilor de bine, care încearcă să trăiască vieți demne, decente și să construiască un proiect al unei noi Românii, pentru copiii lor…
România prezentului reprezintă idealurile unor grupuri de infractori, pe care i-ați putut urmări ”incendiind” și ”înjurând” națiunea română în ultimii 22 de ani și în seara de 15 ianuarie 2012… idealurile unor ”personalități” de tip Bercea și Borcea, precum și cele ale clasei politice în cvasitotalitatea ei, ne sufocă intelectul, ne agresează conștiința și ar trebui eliminate din societate prin promovarea unei educații sănătoase, autentic-românești, non-comerciale și fără influențe străine nelegitime, occidentale sau orientale…
Cu părere de rău vă informez că România nu vă acuză că intenționați să furați alegerile, ci că le-ați furat deja și că sprijiniți o autoritate nelegitimă, care intenționează să repete istoria… Habar n-am… Știu însă că un lucru devine din ce în ce mai clar pentru toți românii de bine: a început încleștarea pe viață și pe moarte între forțele trecutului și proiectul unei noi Românii…
Tinerii de azi și unii dintre bătrâni încearcă să repare greșelile impardonabile ale bătrânilor de ieri, dar calea dialogului pare să nu mai reprezinte de mult o opțiune pentru ei… o populație imbecilizată de televiziuni, înfricoșată de scenarii apocaliptice, mereu dezmințite de realitate, trebuie să aleagă în locul reformei statului, refondul necesar societății… existența mahalalei violente și inepte în România anului 2012, reprezintă expresia eșecului clasei conducătoare și intelectuale românești de după 1989…
Afirmați că acest blog reprezintă expresia libertății… afirm că nu sunteți mai liber decât mine și decât numeroși oameni de bine din România, și nu scrieți despre ceea ce gândiți în realitate despre România prezentului… a-ți face datoria cu decență și consecvență nu înseamnă a-ți asupri și înșela frații, în numele unor idealuri false, pentru un pumn de arginți…
Ce este România ca stat? O junglă? Un acvariu al peștișorilor înfricoșați de rechini? O patrie a tuturor etniilor și naționalităților, unde românii nu sunt români, ci corcituri a diverse seminții? Un teren de fotbal unde se dispută marea finală între Occident și Orient?
România este locul unde ”construcțiile” cu adevărat importante pentru societate aparțin fie românilor din mahalaua violentă și ineptă (cele hidoase), fie străinilor de bine precum Raed Arafat (cele sublime)… m-aș fi bucurat enorm să știu că SMURD a fost creat de o personalitate eminentă ca dumneavoastră…
Sunt multe de spus, iar spațiul nu ne permite… consider că una dintre marile greșeli ale neamului românesc a fost implicarea dumneavoastră în politica unui stat care nu mai merită să existe…
Cu respect…
17 ianuarie 2012 la 0:09
mahala este in randul partidului dumneavoastra nu la cei care protesteaza in piata universitatii !
stiu ca acest comentariu nu va fi publicat..
17 ianuarie 2012 la 1:02
Astept si un raspuns la acest comentariu, D-le Baconschi.
17 ianuarie 2012 la 1:06
Scrieti frumos dar seful dvs. Tov. capitan de nava Basescu Traian este un activist al partidului comunist – acesta este un fapt .Bafta la alegeri – o sa aveti nevoie.
17 ianuarie 2012 la 1:27
Draga Maria,
Domnul Ponta s-a relaxat la Monte Carlo. Astept cu nerabdare momentul in care cei din Piata vor striga si impotriva dansului. Stiu, n-a fost la putere. E-n Parlament. Simtiti ca va reprezinta cu salariul sau, pe Dvs., cei care nu castigati nici minimul pe economie? Daca da, cum va reprezinta? D-l Antonescu, atunci cand nu e prezent in Parlament (mai simplu spus – “chiuleste”) o face oare in semn de protest? A acceptat el sa renunte la salariul necuvenit primit pentru zilele, saptamanile, lunile de absenta nemotivata de la serviciul in care l-ati trimis sa va reprezinte?
17 ianuarie 2012 la 2:29
Vă las aici, pe blogul domnievi voastre, acest text patetic. E scriitura cuiva care vă citea odinioară textele cu un soi de fidelă cupiditate… :
Agora puşlamalelor?
De câteva zile, în România (cu pregnanţă în Bucureşti), delirul de hoardă e vedetă. Avem lozinci asasine, icnete, leşinuri, revendicări metafizice, urlete cu miros de ghilotină şi „patriotice” tentative de pârjol. Piaţa Universităţii face, din nou, rating. Încă o revoluţie? Un legitim episod de enervare democratică? Scene de orgie anarhică? (Adaos picant: la OTV – fieful poznaşului „providenţial” Dan Diaconescu – tapajul străzii e adnotat zglobiu, cu ultimatumuri mârlăneşti, ocheade băsescide şi ample mujdeie populiste).
Inventariez câteva evidenţe:
Actualii gospodari ai naţiunii sunt falimentari politic. Traian Băsescu, prizat odinioară cu prelungi ohtături civice, a regresat galopant înspre un profil indigest, când nu hulit. A juisat impudic în odăjdiile Puterii, s-a certat masiv (şi defect stilistic) cu tot ce nu-l confirma idolatru, a promovat nulităţi docile şi afaniptere tenace, s-a aventurat ştrengăreşte dincolo de prerogative. Nici Guvernul nu ne mai merge la inimă: a umblat cu satârul la lefe mici şi la pensii frugale, a afişat câţiva miniştri de extracţie nebuloasă, a inaugurat parcuri şi spaţii verzi prin tot soiul de poieniţe folclorice, a perorat cinic despre jumătatea plină a paharului gol. Totodată, în marsupiul călduţ al PDL-ului, au proliferat, nestingherite, clasice vicii neaoşe: ciocoisme zemoase, tripotaje de provincie, nepotisme întortocheate…
Prin urmare, era de aşteptat ca poporul să vocifereze, într-un (iată, friguros) final, împotriva mandatarilor şubrezi. Să-i ia la rost, să-i admonesteze amar, să-i întâmpine cu spectrul exmatriculării. În fond, indignarea cetăţenească şi dârzenia protestatară sunt indicii limpezi ale vitalităţii democratice, probe ale unei bune sănătăţi comunitare. O societate de încasatori resemnaţi şi de victime catatonice e utopia oricărui bandit politic. Nu cârteala populară e, aşadar, discutabilă, ci ambalajul ei. Să nu fiu înţeles greşit. Nu dezavuez aici ştirbii, hirsuţii, ponosiţii, agramaţii, vidanjorii şi grizetele, romanticii de bidonvil. E o împestriţare salutară în orice protest de proporţii, ce reproduce, la scară redusă, pitorescul uman al oricărei comunităţi. Nu aici e problema. Ce se întâmplă de două zile în centrul Bucureştiului, după crepuscul, nu mai încape, însă, în peisagistica pasabilă a indignării democratice. E mai degrabă un amestec de muget, elan decerebrat şi isterie gregară. Încerc o rapidă analiză de compoziţie:
i. Există, printre cei ieşiţi în stradă, destui conaţionali nemulţumiţi. Am văzut bătrâni iziniţi şi disperaţi, domni şi doamne scârbiţi de actualitate, tineri dornici de schimbare, inşi rezonabili, ce frazau convingător în jurul lui „aşa nu se mai poate!”. Cu toţii vorbeau de nepriceperea guvernanţilor, de corupţie, de fandările abuzive ale Preşedintelui. Unii cereau anticipate, alţii visau la reinventarea clasei politice şi la un plai respirabil. Ei ar fi trebuit să fie actanţii vizibili ai protestelor, vocea lor merita să domine ecranele televiziunilor de ştiri. Nu s-a întâmplat întocmai.
ii. Am identificat, pe alocuri, români cu insomnii „de ramură”. Pe unii îi inflamase taxa auto, pe alţii cutare penumbră administrativă, unii încă îl invocau pios pe Arafat şi coagulau intrepid sub efigia SMURD. Însă şi din zona asta se desprindeau, la răstimpuri, consistente franjuri anti-prezidenţiale…
iii. O enormă garnitură anti-Băsescu & Co., sulfuroasă, compactă şi burduşită cu pancarte suprarealiste, unde se putea citi despre dictatura din România actuală, despre echivalenţe aiuritoare « PCR – PDL » şi soluţii brutale de stârpire a Răului (cu patibule, hingheri şi mitraliere). E vorba aici de o populaţie agresivă şi îndobitocită, mahala cu portavoce, sumă de berbeci impetuoşi, amorezaţi de hiperbole şi sentinţe absolute.
iv. Am văzut şi turişti ai sediţiunii, grupuleţe de fitecine veniţi să filmeze (cu telefonul mobil) şi să fotografieze întâmplări cu sânge, jandarmi melancolici, pubele zburătoare. Se plictiseau în sufragerie şi le-a venit, brusc, să plonjeze în clocotul policrom al oraşului. Râdeau, trăiau periculos, hărţuiau babe năuce, căutau febril punctele dramatice ale serii.
v. În fine, au călărit rampa şi ne-au epatat sonor câteva facţiuni de derbedei, obişnuiţii peluzelor infernale autohtone, al căror obiectiv precis e, de ani buni, şifonarea forţelor de ordine şi ciufulirea decorului urban. Ei au parazitat suveran protestele din ultimele zile, ei au dat evenimentelor din stradă o aură de bolgie slobodă, intoxicându-le nimbul originar.
Or, cu un asemenea ghiveci, în care predomină furia gratuită, apetitul impur şi sloganul bolând, ne veştejim (a câta oară?) portretul colectiv. Ieşim (tardiv!) în agora şi ajungem, la scurt timp, apendicele inexpresiv al câtorva găşti de huligani. Protestăm difuz la periferia unui vandalism impardonabil. Fapt pentru care rămânem, în continuare, protagoniştii unui purgatoriu de râsu’-plânsu’. Un purgatoriu cu iz de eternitate.
Valentin Stângă
18 ianuarie 2012 la 23:03
Tovarasu Stanga,
Mi-a fost mila de d-ta si iata ca o sa-ti dau cateva lamuriri:
Printre cei iesiti in strada sunt:
- pensionari carora li s-au taiat pensiile si care aveau de la 3000 ron la 350 milioane lei
- pensionari pensii securitate – la fel
- pensionari de armata cu pensii 8000 lei ( 80 milioane vechi)
- pensionari de militie, activisti pcr
acesti oameni au ajuns acum in rand cu ceilalti si nu le convine!
– tinerii care nu au luat BAC-ul ( invatati de altii ca se poate si fara sa invete)
- tinerii pusi de madam andronescu din Regie
- cei carora li s-au luat ajutoarele sociale pe care le luau necuvenit
desigur ca sunt si cativa nemultumiti de profesie si ceva derbedei si o sa totalizam un numar egal sau aproximativ cu cel din “piata”
a se nota ca sunt bugetar si atat mie cat si sotului meu ni s-au taiat salariile, dar cred inca, in buna credinta a lui Boc si in special a Presedintelui care trebuie sa continuie sa tina tara in frau! In nici un caz nu trebuie sa vina din nou penelisti si pesedisti…iar la alegeri o sa voteze fiecare civilizat …nu cu niste hahalere in strada sa fortati voi mana !!!
Poate ar fi trebuit ca multi romani sa-l asculte pe Tiriac in aceasta seara la tv. si poate ar baga la cap!!!
20 ianuarie 2012 la 11:44
@ Genoveva de Brabant
Doar atât : sunteţi în perfectă adecvare stilistică cu actuala Putere. Adică :
i. mă tutuiţi spontan şi încercaţi să mă aduceţi în mica dumneavoastră oţăreală de locantă
ii. măsluiţi suprarealist realitatea empirică a protestelor din ultima săptămână
iii. afişaţi o dezagreabilă vanitate chinuită
iv. vă răstiţi cu aplomb şi ricanaţi obraznic, aducând a plutonier altoit pe-o precupeaţă
Un caro saluto, e che Dio apra i tuoi occhi!
V.S.
17 ianuarie 2012 la 12:13
Dragi admiratori ai politichiei romanesti,
Atunci cand prezentati date, va rog sa precizati si de unde le-ati luat. Din amintiri, din libertatea etc Acest partid, ca toate partidele romanesti, nu are nici o ideologie. A fost in FSN, in internationala socialista etc A guvernat cu PSD, cu PC, cu PNL,cu UDMR, nu cred ca a ratat vreun partid sau ca ar rata vreunul. E normal, politica se face pentru acces la putere, nu pentru aplauze la gazeta. Aceeasi oameni care erau socialisti s-au botezat de centru dreapta si apoi de dreapta si se vor boteza la orice doctrina o cer vremurile, fiindca ea nu conteaza, e o anexa secundara. Domnul Baconschi, de cand e lobotomizat odata cu prietenii sai si colegi de elucubratii, dar abonati continuu la bugetul public, prin urmare, realizati in adevaratul sens al cuvantului,cel material, sufera de autosuficienta. Ca si presedintele tuturor romanilor, uita pentru cine lucreaza. Pentru NOI, cei care ii platim toate stimulentele, conferintele, masina, casa, cartile “apostolice” si restul de avantaje. Nu vrem sa mai auzim de portocalii sau de uslasi. Ne-am saturat de voi. Nu mai reprezentati decat asistatii social si multinationalistii venali, restul suntem satuli de agenda voastra politica, agenda cu care nu avem nimic in comun:regionalizare, comasate, demiterea presedintelui cu orice pret, santajarea sindicatelor, taxe taxe si iar taxe.
Nu inteleg ce se intampla cu intelectualii nostri, cand se angajeaza politic, devin niste presuri mai ceva ca simpatizantul mediu. Asta demonstreaza ca, de fapt, nu aveti nici unul caracter.
Nu uitati cine va plateste: nu dl. Boc, nu dl. Basescu, nu PDL, nu simpatizantii PDL,ci NOI, poporul roman, de care va bateti joc si care de zeci de ani sta in groapa de gunoi a istoriei si din cauza voastra, a politicienilor de ieri si de azi.
17 ianuarie 2012 la 12:31
Domnule ministru, evident sunteti obiectiv avand in vedere ca nu sunteti membru al partidului de guvernare si nici ministru in functie.
Noi, cei pasnici din piata, suntem subiectivi, forte ale trecutului, desi aveam 16 ani la revolutie, mahalagii si un pic viermi.
Va doresc pentru copiii dvs(daca aveti, ca nu va cunosc asa bine) o Romanie a fortelor progresiste in favoarea carora luptati. Va doresc o Romanie adusa din nou in stadiul de dictatura de catre genialul si cultul Traian Basescu (domnia sa nu are comportament si limbaj de mahala).
Va doresc, totusi, sa va treziti, sa va priviti un pic in oglinda si in constiinta si sa va desolidarizati de un regim abuziv si dictatorial pentru ca puteti sa traiti si prin alte mijloace dar tara pe care o vindeti si jigniti acum nu o veti mai putea salva cand/daca va veti trezi.
Cu respectul pe care ar fi trebuit sa ni-l datorati si dvs, va urez numai bine, Laura- mahalagioaica din Piata Universitatii
17 ianuarie 2012 la 12:35
In Spania ,Grecia,Italia cei care erau la putere au avut puterea sa faca un gest democratic cu adevarat ,in Spania s-au organizat alegeri anticipate chiar daca partidul de la putere stia ca va pierde alegerile,in Grecia partidul de la putere a cedat gurvernul .Astept de la acest partid sa-mi demonstreze prin astfel de gesturi cu adevarat democratice ca ii pasa chiar si n mica masura de sorata acestei tari.Sincer nu imi dosrec sa comentez politica economica a acestui partid ,spun doar atat ca cei mari economisti ai lumii au fost in total dezacord cu masurile luate in Romania,partea proasta pentru totii romanii e ca acesti economisti au avut drepatte si nu guvernul tarii noastre.
17 ianuarie 2012 la 12:47
Fac parte din populaţia imbecilizată de televiziuni, în speţă de televiziunea naţională, la binele căreia contribui financiar, alături de ceilalţi români. Ca să-mi desăvârşesc imbecilizarea am absolvit două facultăţi şi un program de studii masterale, toate la facultăţi de stat. Plătesc impozite şi taxe care cresc invers proporţional cu veniturile mele, din care o parte însemnată ajung la demnitarii care fac cinste României, între care vă număraţi. Nu am legătură nici cu tânăra, nici cu bătrâna Securitate, pe domnii politicieni cărora, în aparenţă, vă opuneţi, nu îi plac, nu am fost niciodată la un meci de fotbal şi nu am primit nicio moştenire de la Ana Pauker, Teo, Luca sau Dej. Nu m-am încolonat niciodată, nici măcar în partidul aflat la putere, şi am stabilit o linie clară de demarcaţie între mahalaua violentă şi ineptă, indiferent dacă aceasta se afla în stradă sau la Palatul Victoria, şi principiile mele de viaţă. Prin urmare, cu respect vă aduc la cunoştinţă că nu mă încadrez în articolul pe care ne-aţi făcut cinstea să-l postaţi. O fi din cauză că nu aţi luat în consideraţie şi posibilitatea ca unii români imbecilizaţi să ceară pur şi simplu clasei conducătoare respect pentru ei înişişi şi pentru democraţia fragilă pe care se străduiesc să o consolideze? Că veni vorba, prima între cele cinci condiţii elementare pentru o democraţie consolidată este manifestarea unei societăţi civile libere şi viguroase. Ne pare sincer rău că nu aţi găsit altă cale de a-i mări vigoarea decât trimitând între demonstranţii sinceri şi decenţi agitatori penibili, care să o compromită şi să vă compromită şi pe dumneavostră, partnerul aşteptat, dar absent, la dialog.
17 ianuarie 2012 la 13:46
Nu vi se pare că vă înşelaţi?
Deşi eu am mai puţin sânge românesc decât dumneavoastră, nu aş îndrăzni niciodată să jignesc în acest mod infam poporul român.
Aveţi idee cum se trăieşte cu 700 de lei noi, 7 milioane vechi, pe lună? Când căldura şi întreţinerea costă cel puţin jumătate din această sumă? Ştiţi că mulţi dintre colegii dumneavoastră s-au conectat la banul public, de cheltuielile aberante şi fără finalitate de la Ministerul Dezvoltării aţi auzit? Pot să vă înţeleg că sunteţi elitist şi vă put românii, dar nu pot să înţeleg orbirea care v-a cuprins. De ce susţineţi un cadavru politic, deja intrat în putrefacţie?
18 ianuarie 2012 la 18:39
Ce jignire vezi tuGabriela ?Citeste ce am scris mai jos si poate intelegi.
Pingback: Indignații « Politica
17 ianuarie 2012 la 17:04
Baconschi este cel care propunea un memorial al victimelor comunismului în București.
Este intelectualul ambasador la Vatican, cel care scria niște articole superbe prin Dilema.
Dar când vine vorba de politică, același Baconschi poate să coboare la nivelul celei mai triste limbi de lemn:
“Știu însă că un lucru devine din ce în ce mai clar pentru toți românii de bine. A început încleștarea pe viață și pe moarte între forțele trecutului și proiectul unei noi Românii. ”
Nu îmi vine să cred că mai există cineva atât de trist pe lumea asta încât să scrie în halul acesta.
Îi sugerez să continue studiind și aceste fraze dintr-un ilustru “clasic”:
1. Sînt momente dramatice pentru Ţara Noastră. Avem de-a face cu o încercare de rebeliune de tip legionar. Este nevoie de unirea întregului popor pentru a da riposta necesară (Ion Iliescu – 13 iunie 1990)
2. Aşa cum aţi văzut, de astă dată avem de-a face cu elemente de-a dreptul fasciste. Grupuri organizate de elemente incitate, multe dintre ele drogate. (Ion Iliescu – 15 iunie 1990)
3. Cu ajutorul dumneavoastră au fost descoperite în subsolul clădirii PNȚ-ului: depozit de sticle incendiare, de droguri, de seringi cu care au injectat droguri unora din cei care stăteau în Piața Universității și armament (Ion Iliescu – 15 iunie 1990)
http://despredemnitate.wordpress.com/2011/06/19/lasati-ma-sa-gandesc-in-locul-vostru/
M-aș mira să publicați comentariul, chiar și dacă-l citiți tot e ceva.
18 ianuarie 2012 la 14:06
Oamenii cer anticipate! Numai intr-un astfel de moment au si cei din opozitie o sansa pentru ca timpul ne-a demonstrat ca nu suntem capabili sa ne alegem liderul pentru ca ni se pare “mai bun” ci doar pentru ca reprezinta o alternative….
18 ianuarie 2012 la 17:09
din pacate aveti dreptate. ziaristii “cetateni standard mediu” cu conturi de cel putin 50.000 euro (de la suma asta in jos incepe saracia pentru ei) au spalat creierele acestui popor, saracul popor nu are nici o vina!!! unii isi umplu conturile, traiesc in case la care unii ca protestatarii pasnici autentici nici nu viseaza, iar fraierii ingheata in piata universitatii. se repeta istoria: in 1990 iliescu iar in 2011, 2012 … partidele televiziuni. biata tarisoara asta cat trebuie sa mai suporte?!
18 ianuarie 2012 la 18:01
Dle Ministru Baconschi ,
Va salut caci intru prima oara in ograda dvs caci recunosc abia ieri am aflat ca aveti blog cand diverse persoane cu reacredinta va atacau.
Ne stiind ca aveti blog am postat in cateva randuri cand ati fost atacat imcorect pe blogul lui EUdrea, Cristian Preda, Andreea Paul Vass , Sever Voinescu si altele. Am vorbit si la minister cu careva dar nu stiu daca v-au ajuns mesajele mele. Acum sper ca va vor ajunge daca va cititi singur blogul ca altfel…?
Asadar mai intai cele scrise pe diferite bloguri referitor la declaratiile dvs de mai sus, pe cand inca nu stiam ca aici pe blog le-ati postat. Asta este postata la Monica Macovei , la Elena Udrea, la Andreea Vass:
Nu voi intra in evaluarile mele privind cele intamplate si scrise anterior evaluarii dlui ministru Baconski cu care sunt perfect de acord si care este cea mai indrazneata , mai sincera si mai obiectiva opinie politica mai ales la un aemenea nivel unde din pacate limbajul este de multe ori si chiar poate necesar duplicitar .
Il felicit si redau din cele spuse:
“Ca la Londra vara trecuta, vajnicii suporteri ai democratiei de macadam au spart, incendiat, batut si au aruncat cu piatra cubica. Nu stiu daca au dus democratia pana la capat, furand plasme pentru a putea urmari mai confortabil analizele atat de fine ale tonomatelor de serviciu.
Sa fi declansat soarta SMURD toate aceste nobile pasiuni stradal-televizive? Sau doar carisma domnilor Antonescu si Ponta? Sau poate exasperarea galeriilor fotbalistice a fost starnita de dictatura PDL?”, adauga Teodor Baconschi.
Liderul PDL continua: “Habar n-am. Stiu insa ca un lucru devine din ce in ce mai clar pentru toti romanii de bine. A inceput inclestarea pe viata si pe moarte intre fortele trecutului si proiectul unei noi Romanii. Opozitia si-a activat in sfarsit intreg arsenalul mostenit de la Ana Pauker, Teo, Luca si Dej: derbedei inarmati, dezinformare, propaganda urii.
Ne acuza ca vom fura alegerile doar pentru ca vrem ca romanii sa voteze, in diaspora si acasa. Ce vor ei, in schimb, e ca o populatie imbecilizata de televiziuni, infricosata de scenarii apocaliptice mereu dezmintite de realitate si, mai nou, de batausii scosi pe strazi, sa aleaga in locul reformei Statului retorica urii si neputintei ridicata la nivel de program politic”.
18 ianuarie 2012 la 18:38
Si acum dle Baconschi cele scrise contra detracatorilor dvs la EU blog:
” ion adrian a scris pe 17 Ianuarie 2012, 10:50 pm
Am spus ca nu mai ma bag dar daca trebuie sa apar pe cineva intervin:
Nu pentru ca ar fi vorbit de amarati l-am felicitat eu pe dl Baconschi, ci ptr ca era evident ca se refera la diversionisti si provocatori recrutati dintr-o zona marginala si de lumpen de mahala.
Dl. Baconschi nu a insultat pe manifestantii pasnici, ci pe huligani si altcumva se poate interpreta numai prin rastalmacirea rau intentionata si invidioasa cu care este vesnic primit omul superior, alocand-i intentii pe care nu le are si rastalmacindu-i cuvintele pornind de la idei defavorabile preconcepute, caci dl Baconschi a inceput textul incadrand problema astfel:
“In Anglia suporteri ai democratiei de macadam au spart, incendiat, batut si au aruncat cu piatra cubica….”
Adica prin analogie cu acesti lumpeni si drogati a vorbit dlui.
Sa le fie rusine javrelor care incearca sa-si faca popularitate rastalmacind vorbele oamenilor de reala valoare. si incercand sa-i coboare la nivelul lor porcin.Mi-e greata, si incaodata le …xxx”
Un interlocutor de pe blog desi imi da dreptate subliniaza:
.
Chiar daca in esenta Baconschi a avut dreptate totusi nu a tinut cont de starea de inflamare a oamenilor, atat cei din strada cat mai ales cei din fata televizoarelor. Corzile acum, fiind intinse la max. sunt mult mai sensibile si un mesaj, poate corect, poate sa fie prost receptat, ba mai mult, va fi judecat prin prisma febrei acestor zile.
Dle Baconschi daca postam ieri astea aici v-as fi cerut sa va aparati desi se spune ca cine se scuza dar nu era vorba de scuza ci de o replica detracatorilor cam cum am dat-o si eu.
18 ianuarie 2012 la 18:53
Acum vad(regret ca asa tarziu) ca aveti blogul din decembrie 2009, adica de cand eu i-am facut cadou dlui Basescu un slogan care i-a purtat noroc.
“Mai bine Presedinte jucator decat presedinte jucarie”
Acest slogam mi-a venit (asta este termenul pentru o inspiratie instantanee) in dimineata zilei de 2 dec 2009 si la 8:30 era postat la EU blog.
Este evident ca a juns la Presedinte caci la mitingul de la Cina din dupa amiza zilei de vineri 4 decembrie la care am participat (poate erati si dvs pe acolo, nu stiu, dar EU era) a incheiat mitingul cu acest slogan si apoi seara in emisiunea de la DDD a incheiat la ora 24:00 cu acelasi slogan.
Cat i-ar fi dat unui consilier strainez pentru asa ceva ?
Dar ce sa va spun in clipa can am vazut ca a ajuns la dlui sloganul si ca il si foloseste am avut un fel de convingere cum sa spun para logica ca nu poate pierde si nu a pierdut.
Va scriu astea ca sa ma cunosteti cat de cat si sa recuperez din timpul pierdut si voi continua cu o analiza publicata in zilele de 16-17 pe bloguri analiza in baza careia am tras concluziile care m-au facut sa va felicit pentru cele spuse mai sus si atacate sub centura de altii. Dar pentru asta o postare separata pe care daca doriti o puteti sari caci nu va dovedeste decat ca eu cu informatiile minime pe care le are orice roman care priveste atent media am tras poate niste concluzii corecte oricum apropiate de cele care stau si in spatele textului dvs care m-a adus aici.
18 ianuarie 2012 la 19:24
Mai jos sunt concluziile pe care le-am tras privind evenimentele ultimelor zile si publicate luni 16 ianuarie pe blogul dlui Dan AndronicNota mea semnifica comentarii facute acum:
“Nu va contrazic dle Andronic, dar eu cam asa vad lucrurile si desi unele le-am mai postat si aici revin cu o sinteza a ultimelor doua zile cu texte postate pe la EU blog sau Nicoleta Savin sau Andreea Vass etc tinand cont ca mergeti pe la B1 si poate va este de folos.
Concluziv din postarile mele din care unele au fost si pe aici:
1. Despre manipulare:
Este adevarat ca galeria lui Dinamo a realizat cea mai mare pactizare istorica unindu-si fortele ieri la Universitate cu cea de la Steaua si cum de nu a aparut si Rapidul ca asa doar ei lipseau?
Si daca este adevarat, stii oare si cu cat au fost platiti ptr acest anus contra naturii?
Preluata si prelucrata o tzara:
Reporteră: De ce sunteţi aici?
Protestatar: Să îl susţin pe dl. Calafat.
Reporteră:Pe cineee?!Cine e dl. Calafat?
Protestatar: Nu ştiu! Dar sigur este un PNList de-al nostru si era sa fie si fotbalist la Steaua daca nu-l impideca Basescu. Jos Basescu!
2. Despre implicarea USL:
Filiala sector 2 a PNL si SCMD(aia care vor miting contra lui Basescu la 24 ianuarie) au incheiat un protocol de colaborare
Tov Andronescu, aia garantata de Vanghelie trimite intariri cateva sute de studenti din Politehnica.Pe la 17 incepuse mobilizarea in Regie.
Trebuiau sa fie victime aratate luni la TVuri
3. Diversiunea:
Ehehei dragii moshului, provocarea a fost demontata si probata pe ecranele tuturor televizoarelor caci:
Jandarmii au fost excelenti si ieri si azi au facut exact ce trebuia anuland instigarea USLista d de ieri de la ora 16(instigarea o stiam, ora am aflat-o de la Nicole)cand s-a cerut anchetarea jandarmilor pentru “brutalitatile” de alaltaieri, intregul scop al diversiunii fiind de fapt provocarea de a se produce astfel de brutalitati.
Azi s-a vazut clar asta si Androneasca care si-a trimis si ea niste studenti pe teren a schimbat macazul incercand sa creieze o alta fata a diversiunii si anume ca galeriile nu ar fi galerii si ca in orice caz violentele sunt o provocare patronata de actuala putere.
Nu tine Androneasco, caci acuza total falsa de ieri a USL cat si propaganda de alaltaieri si de ieri pana ce au schimbat macazul, a Antenei mai ales, privitoare la brutalitati si nelegalitati ale jandarmeriei, iti anuleaza aceasta incercare de diversiune. Voi ati fost in spatele provocarilor si huliganismelor . Punct privind “brutalitatea” jandarmilor care au fost exceptionali.
4. Concluzia dupa ziua de ieri privind provocarea si diversiunea dusmanilor tarii postata la EU blog:
Evident ca ce scriu acum voi rostogoli pe unde pot, dar incep aici,acesta fiind primul meu blog de suflet caci au mai urmat si altele si cine stie ograzile pe unde postez, stie asta.
Asadar voi comunica care a fost scenariul anticipat, produs si deja dezamorsat poate si din cauza celor care l-au mirosit din timp.
S-ar putea spune dar atunci dle de ce nu l-ai spus mai devreme?
Simplu, caci daca il anuntam aici sau in ograzile in care intru si care sunt atent monitorizate de “amici”, probabil ca s-ar fi stopat diversiunea(poate) si evident ca as fi fost acuzat ca fabulez atat de prostanaci care nu pot citi decat literele pe care le vad si care si alea sunt mistificate, cum am mai fost acuzat si ironizat de multe ori, cand am avertizat ca in provocari sunt bagate cozi de servicii straine dusmanoase care isi folosesc cu folos multe din “conservele”pe care le au in teren, asa cum si in acest caz au fost suficient de multe in actiune in media si in teren, si am si spus deja, adica cred ca alaltaieri, acest lucru , si pe de alta parte as fi intrerupt (poate) cursul evenimentelor salvand astfel pe instigatori care de data asta trebuiau sa fie lasati sa-si arate exact chipul si si l-au aratat.
Care a fost scenariul diversiunii odioase :
1. Nu putem sa-l dam jos pe Basescu_Boc pe cale parlamentara deci trebuie sa-i doboram printr-un puci cu aparenta de revolta spontana, sa-i culpabilizam astfel maximal si deci sa-i putem pune pe linie moarta;
2. Pentru asta asteptam sau creem un moment propice si doar aici nu sunt sigur si deci nu pot afirma daca Arafat a fost constient implicat, daca si el a fost manipulat sau pur si simplu asa s-a intamplat.(Nota mea:acest text este scris luni). Personal cred ca a doua ipoteza este cea mai probabila si desigur ca Raed Arafat a inteles si deci de felul in care se va comporta in viitor, in functie de declaratiile sale, cum ca nu vrea provocari politice, voi inclina spre una din acest trei ipoteze posibile.
3. Odata aparitia scanteii vom provoca violente dar fara sa putem fi acuzati, adica oamenii nostrii de partid vor fi in spate, dar nu vor actiona direct, vom introduce trupe de asalt care desigur ca nu trebuie sa faca nimic altceva decat sa provoace fortele de ordine si sa le determine la violenta
4. Cu ajutorl posturilor media afiliate sau mai mult, care de fapt ne conduc, in spatele lor fiind agentul strain, vom prezenta si creea impresia ca trupele de ordine sunt violente fara motiv contra manifestantilor pasnici care-si striga durerile si nevoiele;
5. Pentru asta ne trebuie instigatori care sa doreasca cu placere confruntari cu jandarmeria, care sa aiba nevoie de bani, multi putand fi niste tineri care se mai si drogheaza, beau etc si cine este mai potrivit ptr asta decat galeriiile cluburilor de fotbal, care-si fac mereu de cap si de fapt fara vreo retorsiune serioasa, care sunt deci foarte manipulabile, nevand dlor un QI prea ridicat, netrebuind sa stie decat sefii lor si nici chiar acestia sa nu inteleaga exact ce se petrece.
6. Noi vom sustine scenariul prin declaratiile publice necesare, vom acuza jandarmii si orice ar spune puterea, vom intoarca acestea mediatic ca un bumerang impotriva lor. Varful evenimentelor ne va prinde si la Parlamentul European(vezi unde s-a dus Ponta) ca sa convingem si strainatatea de ticalosia lui Basescu_Boc si apoi astia vor cadea si singuri.
7. Asta s-a jucat in ultimele zile si fara reactia neviolenta a jandarmilor de care cred ca azi sunt convinsi mai toti romanii, cat si retinerea puterii de la declaratii bumerang , ca daca ieseau cu declaratii, trebuiau sa ceara jandarmilor sa asigure ordinea si atat aveau nevoie provocatorii pentru a acredita violenta si tirania puterii.
Nota mea: luni si-au putut permite sa iasa si sa ceara respectarea ordinii caci deja populatia intelesese ce se intampla
Ca si in 6 decembrie 2009 am fost pe muche de cutit, atunci ne-a salvat Dumnezeu prin romanii din strainatate care s-au bulucit in vest la vot dupa ora 21:00 a Romaniei stind de la Nasul ca scorul este egal ca daca reusea minciuna cu 2 procente in plus la Geoana acestia saracii dezamagiti, nu s-ar mai fi ostenit, dar asa le-a spus si Nasul tot timpul, au inteles si ei ca de votul lor depinde totul, iar acum ne-a salvat inteligenta dlui Presdinte Basescu si a celor din guvern care au dorit si au reusit sa impiedece diveriunea.
Se poate pune o intrebare:
Dle , de ce spui astea acum , dupa ?
Pai le spun ca dlor au inteles esecul scenarilui lor si ca orice hot acum acuza victima de hotie deci ieri prin dna Andronescu si prin schimbarea de macaz la Antene s-a dat semnalul unei alte manipulari: CEe s-a intamplat este o provocare a lui Basescu si ai lui, ca sa ne acuze pe noi mieluseii, care abia ieri acuzm jandarmii de violenta si azi in noul scenariu ii acuzam ca nu si-au facut datoria si ca deci au fost mana-n mana cu huliganii .
Daca in Romania mai pune botul cineva la asa ceva inseamna ca este redus mintal ca doar nu mai suntem in 1990 sa punem botul la toate diversiunile stil kgbist
Si in final ultima concluzie tinand cont si de ziua de azi pana la ora asta :
Asadar aseara Nicoleta Savin a pus punctul pe i in emisiunea de la TVRInfo cu Abramburica si voi relua:
A subliniat ca ieri pe la 16 USL a cerut anchetarea activitatii nelegale si discretionare a jandarmilor in seara de Sambata .
Diana Tusa peste o ora a fost pusa la B1, in fata acestei declaratii, cand tocmai sustinea ca s-a cerut ca jandarmii sa descopere cine a adus pietre si sticle incendiare(ea este poate prima care a inteles gafa USLista prin care scenariul lor era devoalat) si nu a stiut cum s-o scalde
Aseara Abramburica a schimbat macazul incercand sa arunce vina pe Basescu si azi scenariul continua cu o modificare, Se incearca compromiterea mitingului cetatenesc de catre Basescu-PDL jandarmii fiind complici cu huliganii la aceasta compromitere si de acea nu au actionat ferm
Nota mea: de fapt asta se continua si acum
Trebuie explicat acest lucru cu mare atentie dar oricat lumea nu e destul de atenta si acum USL va incerca lupta de strada de uzura. Trebuie fortati sa se asocieze legal ca la Iasi mitingului ca sa nu mai poata politiza fara raspundere situatia. Deci stopate cu inteligenta mitingurile neautorizate adica doar cu legitimare si amenda si sa vezi ce se cumintesc si aia pasnici care erau trup si suflet alatur huligani considreandu-i trupele lor de soc. Am fost mai adineauri la Universitate si am constatat pe viu acest aspect.”
Nota: Dle Baconschi astea au fost cele ce doream sa vi le comunic si cand voi avea ceva relevant voi reveni.
Numai bine si spor in activitate!
18 ianuarie 2012 la 22:04
Pacat,
Ati citit cu cateva minute intarziere cele scrise si cred ca si cu mailul s-a intamplat acelasi lucru. Nu stiu ce i-ati spus lui Turcescu ca in clipa aia tocmai ii trimiteam acelasi mail pe care vi l-am trimis si dvs, dar se pare ca nu v-a putut fi de folos apararea pe care v-as fi facut-o eu.
Poate ca Turcescu sa citeasca mailul desi nu-l cred suficient de atent . Doar Sandra Pralong care nu e o sustinatoare, a incercat nu sa va apere ci sa stopeze un Chiriac , un Bolcas, un Nicolaescu. Pacat asa este: daca te bagi in troaca te mananca porcii.
18 ianuarie 2012 la 22:16
Subscriu
Dorim sa vedem PDL in mijlocul multimii dand raspunsuri pamenilor. Domanule Baconschi va rugam faceti un efort si fiti cinstit: daca puteti da raspunsuri iesiti in strada. Daca nu atunci iesiti va rog din viata politica si mergeti in originile dvs ca noi nu va mai scoatem de acolo
24 ianuarie 2012 la 0:49
domnule ministru, ne jignesti inteligenta si educatia. expresiile folosite in aceasta postare nu sunt demne de seful diplomatiei romanesti. expresii care jignesc opozitia parlamentara, mass media, persoane care protesteaza, cetateni ai acestei tari, practic pe toti cei care nu au aceleasi opinii politice cu dvs denota o mentalitate profund nedemocratica. vorbiti de mahala? va indoiti ca smurd ar declansa proteste? dvs chiar credeti ca la londra regina sau premierul ar suna in direct la o emisiune tv ca sa mustruluiasca si ia la misto pe un profesionist care a indraznit sa aiba pareri diferite cu ‘seful statutului’? dv credeti ca puteti mustrului si lua la misto un popor intreg? sau macar jumatate din el? sau poate doar un sfert? sau zece oameni macar? vorbiti de o noua Romanie? dvs credeti ca Romania noua se construieste prin sute de ordonante de guvern si zeci de asumari de raspundere? prin neprezentare la votul de sprijinire al propriului guvern? prin eludarea unui Parlament plin de de traseisti si oportunisti politici? prin lipsa dezbaterii politice si publice, a votului, atunci cand reformezi legile? prin talkshowuri si bloguri? din nefericire pentru dvs sunteti ministrul de externe al Romaniei si exprimarile folosite in aceasta postare va descalifica grav! nu sunteti un simplu blogger sau doar un membru de partid! daca nu poti face distinctie intre pozitia de diplomat si cea de blogger atunci singura solutie e sa te dedici exclusiv postarilor pe internet! singurul raspuns decent la un asemenea limbaj si postare ar fi demisia dvs. faceti-va un bine, stati departe de politica… sau macar alegeti-va colaboratorii politici care sa va reprezinte idealurile politice (domnul basescu a fost in ministerul transporturilor la venirea minerilor (numit de socialistul iliescu) iar apoi a fost confirmat si reconfirmat dupa mineriada din ’91 ca si ministru al transporturilor (de catre acelasi socialist iliescu)!)